Remodelare corporala

RADIOFRECVENȚA (RF)

Fie că vorbim de terapii de slăbire ori tonifiere pentru corp sau despre rejuvenarea facială, primul tratament care ne vine în minte este cel cu radiofrecvență. Această terapie revoluționară redă corpului elasticitatea și fermitatea, luptând și cu depozitele de grăsimi. Practic, cu ajutorul aparatului reușim să creăm o contracție imediată a colagenului din piele, ducând la efectul de lifting instantaneu. Contraindicațiile pentru această procedură sunt: pacienți cu peace-maker, cu infecții active pe piele, proteze sau implanturi metalice.

Spre deosebire de alte tratamente de rejuvenare sau slăbire, acesta este complet nedureros, singura senzație fiind aceea de căldură ușoară reconfortantă.

Tratamentul durează între 20-30 minute facial și până la o ora și jumătate pe zonele mai mari ale corpului. Se recomandă efectuarea unui tratament de 5-12 ședințe, efectuate la un interval de 5 zile / o săptămână între ele, pentru efecte de durata, care pot fi menținute și prin întreținere.

Beneficii: La nivel corporal- o profundă tonifiere obținută instantaneu, stimulează formarea de noi fibre de elastină și colagen, reconturează și definește silueta, reduce celulita, strânge pielea flască, diminuează vergeturile. La nivel facial – micșorează ridurile, inversează semnele de îmbătrânire, micșorează porii și dă un aspect uniform tenului, atenuează cicatrici și pete.

 

CAVITATIA

I se mai spune liposucție virtuală, un tratament noninvaziv pentru grăsimea localizată și celulită. Constă în aplicarea de soluții (crema, gel, ulei) în zona cu adipozitate localizată și/sau celulită unde urmează să se aplice tratamentul de cavitație. Undele create de ultrasunet produc niște bule în țesutul gras pentru dispersarea grăsimii și eliminarea ei din zona tratată. Sinergia dintre ultrasunet și soluția aplicată produce ruptura celulelor grase, care trec în sistemul limfatic, pentru a fi apoi eliminate ca orice altă substanță inutilă organismului.

Elimină celulita și adipozitățile fără bisturiu, obținând rezultatele dorite.

Se observă rezultatele încă din primele tratamente, mai ales daca este combinat cu radiofrecvență și/sau vacuum ori presoterapie. Procedura este complet nedureroasă.

 

VACUUM-UL

Terapia cu vacuum stimulează mecanismele proprii ale corpului în lupta cu celulita cu rezultate excelente. Vacuumul tratează țesutul conjunctiv cutanat și subcutanat, țintind celulita și favorizând eliminarea toxinelor. Stimulează schimburile celulare și mobilizează țesutul, restabilind fermitatea și reducând până la dispariție aspectul de coajă de portocală al pielii. Reduce retenția de apă prin impulsionarea circulației limfatice și venoase. Cele mai bune rezultate se obțin prin îmbinarea cu radiofrecvență și/sau cavitație.

La nivelul pielii, vacuumul realizează o exfoliere delicată, restabilind luminozitatea naturală a acesteia. Vacuum-ul face parte din noua generație de aparate de înaltă tehnologie, care îmbină obținerea de efecte rapide și spectaculoase cu atingerea unui grad de confort maxim. Metoda pe baza căreia funcționeaza este aceea de sucție, procedeu care duce la un masaj profund. Beneficiile sunt bine cunoscute, nu doar în scop terapeutic sau de relaxare, ci și ca tratament anticelulitic și de slăbire. Efectuat în mod corect și regulat, duce la eliminarea depozitelor de grăsime, îmbunătățește circulația sângelui și circulația limfatică, ceea ce înseamnă înlăturarea pierderilor metabolice. În cazul vacuumului, putem vorbi nu doar de terapie, ci de multiterapie, deoarece prin acest procedeu ne rezolvăm toate problemele de estetică ale corpului: scăpăm de celulită, ne bucurăm de pierderea surplusului de kilograme, de o piele tonifiată, luminoasă și fermă, eliminăm toxinele, ne restabilim buna circulație a sângelui. Studiile de specialitate confirmă faptul că masajul cu vacuum stimulează îmbunătățirea circulației sanguine cu aproape 400% și creșterea producției de colagen cu până la 130%, în cazul efectuării acestuia pe o perioadă îndelungată.

Terapia vacuum se poate combina cu multe alte proceduri, pentru efecte mai bune: tunel cu infraroșu, radiofrecvență, cavitație, lipolaser, electrostimulare sau presoterapie.

 

VACUUM + RADIOFRECVENȚĂ

Această nouă tehnologie înglobează cele două proceduri moderne (vacuumul și radiofrecvența) într-un singur aplicator. Spre deosebire de tratamentul clasic, efectele acestuia sunt mult mai vizibile și rapide, timpul necesar executării unui tratament complet fiind redus la jumătate.

 

LIPOLASER

LipoLaser reprezintă o terapie non-invazivă de remodelare corporală, nedureroasă, considerată foarte sigură, lipsită practic de efecte secundare. LipoLaser este o tehnologie cu laser de joasă intensitate, considerată “rece” și folosita de mai bine de 30 de ani în scopuri biomedicale: vindecarea rănilor, tratarea durerilor, calmarea inflamațiilor.

Laserul emite nivele scăzute de energie care crează un semnal chimic la care celulele de grăsime răspund prin deschiderea porilor membranei celulare, descompunerea trigliceridelor în glicerol, apă și acizi grași liberi, urmată de eliminarea unei părți a acestora prin canalele membranei celulare. Acest proces se întâmplă în mod natural în organismul uman în momentul în care acesta are nevoie de energie. Așadar lipoliza indusă de LipoLaser nu reprezintă o reacție nefirească a organismului. În plus, acest tip de laser “rece” nu afectează țesuturile din jur, cum ar fi vasele de sânge, nervii, pielea, etc., având acțiune strictă asupra adipocitelor. Grăsimea eliberată în timpul procesului de lipoliză ajunge în lichidul interstițial și prezintă o sursă imediată de energie pentru organism, motiv pentru care se recomanda după tratament  efectuarea de exerciții cardio, care ajută la folosirea  acestei energii.

Efectele terapiei cu Lipolaser se traduc prin reducerea țesutului gras din zona tratată, efect vizibil chiar și dupa prima ședință.

Tratamentul cu LipoLaser se poate întinde pe durata a 4-6 săptămani, 2-3 sedinte pe săptămână cu durata de 30-40 de minute.

Terapia cu LipoLaser pentru înlăturarea celulitei este extrem de sigură, nu are efecte adverse, nu crează disconfort, durere sau vânătăi.

Pentru a obține cele mai bune rezultate, vă recomandăm să nu mâncați consistent înainte cu 2 ore de tratamentul cu lipolaser  și 2 ore după tratament, iar în urmatoarele 3 ore să faceți exerciții cardio (alergat, aerobic, înot, plimbare în ritm alert) 40-60 minute, o ședință de 45 minute de electrostimulare sau presoterapie.

CONTRAINDICATII:

  • Sarcina și perioada menstruală
  • Epilepsie
  • Infecții acute, astm, tromboză venoasă, cancer
  • Afecțiuni cardiace severe
  • Implanturi medicale electronice, metalice
  • Inflamații ale pielii, edeme, răni
  • Boli ale sistemului imunitar

 

ELECTROSTIMULAREA

Electrostimularea reprezintă o slăbire rapidă şi tonifiere, o remodelare corporală. Este o procedură simplă şi sigură, o tehnică modernă cu efecte vizibile asupra musculaturii corpului şi arderea grăsimilor. Electrostimularea este comparată cu un fitness intensiv, 45 min de electrostimulare echivalând cu 6-8 ore de gimnastică fără întrerupere. Din acest motiv efectele sunt vizibile chiar după primele 2-3 şedinţe în funcţie şi de intensitatea suportată de client. Acest tip de tratament poate fi efectuat atât de persoanele fără surplus de greutate dar la care se manifestă o lipsa de fermitate a pielii (cauzată fie de îmbătrânirea organismului fie unei constituţii de acest gen),de persoanele care au  slabit mult şi repede fără a-şi lucra în nici un fel musculatura ajungând să aibă o lăsare neplacută a pielii,cât şi de persoanele corpolente care doresc să ardă mai repede grăsimile pierzând centimetri buni în circumferinţă.Această tehnică este benefică şi în atenuarea anumitor dureri prin tonifiere musculară şi susţinere mai fermă a scheletului osos. Prin stimularea intensivă şi riguroasă a musculaturii se obţine un puternic efect de lifting corporal şi tonifiere a pielii îmbunătăţindu-se radical aspectul personal.

Beneficii
Recomandări: ședinţele de electrostimulare pot fi făcute la începutul unui program cu o frecvenţă de 4 în săptămână dacă timpul permite, chiar şi mai frecvent pentru obţinerea rezultatelor în timp cât mai scurt, după care, în asociere cu o dietă adecvată şi combinarea cu alte tipuri de proceduri (tunel infraroșu, masaj, vacuum) se pot face 3 electrostimulări săptămânal încercând pe cât posibil introducerea masajului manual sau vacuum în acest tip de program, acesta declanşând procesul fiziologic de accelerare a metabolismului, eliminarea toxinelor din corp şi revitalizarea pielii. Pentru întreținere, o ședință pe săptămână este necesară.

Indicaţii

  • În tratamentele anticelulitice
  • tonifiere musculară
  • evidenţierea musculaturii
  • recăpătarea fermităţii pielii
  • reducerea greutăţii fără efort
  • armonizarea formelor corpului
  • accelerarea metabolismului
  • diminuarea durerilor la nivel articular şi osos
  • redobândirea tonusului fizic
  • accelerarea circulaţiei sangvine şi limfatice
  • înlăturarea efectelor îmbătrânirii organismului
  • obţinerea unei siluete de invidiat
  • satisfacerea cererii de consum energetic a organismului
  • recăpătarea bunei dispoziţii prin eliberarea endorfinelor în organism
  • întreruperea procesului de oxidare a organismului prin exerciţiu fizic susţinut
  • obţinerea fermităţii pielii
  • efect de lifting
  • obţinerea unor rezultate similare practicării unui sport de performanţă

Contraindicaţii

  • nu se recomandă acest tip de tratament persoanelor purtatoare de cardio-stimulator,tije metalice sau sterilet
  • femei însărcinate
  • persoanelor cu afecţiuni cardiace
  • hipertensivi
  • persoane ce suferă de boli ale pieli, ulceraţii varicoase
  • pe timpul prezenţei unor stări febrile, infecţioase
  • persoane ce suferă de epilepsie
  • persoane ce prezintă leziuni ale pielii sau au zone de tratament cu cicatrici incomplet refăcute

 

DRENAJUL LIMFATIC – PRESOTERAPIA

Reprezintă o tehnică eficace prin compresia blândă și diferențială a presiunii masajului, accelerând circulația sangvină și limfatică a membrelor. Presoterapia este ideală pentru persoanele care suferă de probleme circulatorii: retenția de apă în țesuturi, celulită, edeme, insuficiența microcirculației periferice.

Aplicarea presoterapiei este benefica in procesul de vindecare la corpul uman și este parte integrată a proceselor de recuperare și regenerare de azi. Metoda este foarte eficientă pentru detoxifierea corpului, atenuarea senzației de picioare grele, accelerează curentul limfatic și elimină rapid rezidurile toxice, întărește sistemul imunitar natural, prin stimularea ganglionilor limfatici și intensificarea curentului limfatic în organism. Totodată, ușurează transportul acizilor grași și a colesterolului rezultați și în urma altor precede cosmetice de slăbire (tunel, vacuum, radiofrecvență, cavitație).

Zonele care pot fi lucrate cu această metodă sunt: zona picioarelor, de la degetele picioarelor până la mușchii fesieri, zona abdominală și a brațelor. Masajul extremităților are loc pe baza compresiei mânecilor umflate cu aer, către care aerul comprimat este trimis de la unitatea principala (compresor) prin furtun. Fiecare mânecă este compusă din mai multe compartimente independente, care sunt umflate în cicluri predefinite, în funcție de tratamentele personalizate.

Efectele imediate sunt cele ale unui drenaj limfatic clasic, dar mult mai efficient decât drenajul limfatic făcut manual, prin masaj, cu o scădere mică în centimetri (cel mult 2 cm) și ieșirea la toaletă pentru eliminarea toxinelor. Despre efecte de lungă durată nu se poate vorbi, deoarece doar singură presoterapia nu vă va ajuta să slăbiți. Însă, în combinație cu vacuum, lipolaser, tunel, radiofrecvență sau cavitație poate avea efecte spectaculoase, combătând eficient și celulita.

INDICAȚII MEDICALE. Presoterapia se folosește la tratarea următoarelor boli: insuficiență venoasă, sindrom de Tunel Carpian (pre-, post operator), sindromul Reynaud, neuropatie, nevralgie, ischemie arterială periferică a membrelor inferioare, angiopatie diabetică, acrocianoza, sindrom algodistrofic, edeme cornice, artroza, gutăa, holartiă, obezitate, dereglări trofice ale pielii, afecțiuni oncologice (post extracție tumoră, ganglioni afectați, radioterapie), îngrijire posttraumatică, arsuri, reabsorbție după răni, cicatrici, postmicrodiscectomie

INDICAȚII ESTETICĂ: celulita, prevenirea varicelor, lipoedema, sindromul picioarelor reci, detoxifiere, regenerare, îngrijire post lipoabsorbție.

 

CONTRAINDICATII

  • Neuropatie si plexopatie acute
  • Edem pulmonar acut
  • Traume acute ale tesuturilor moi
  • Tromboflebita acuta
  • Boli cardiovasculare necompensate
  • Epilepsie
  • Erizipel
  • Stări febrile
  • Glaucom
  • Insuficiență hepatică sau renală
  • Boli infectioase
  • Tromboze venoase profunde cunoscute sau suspectate
  • Limfangita
  • Procese oclusive în zona masajul limfatic
  • Osteosinteza sau înlocuirea articulațiilor în zona tratată
  • Pacemaker
  • Dureri de cauză necunoscută în zona abdominală
  • Graviditate
  • Tumori

 

VIBROMASAJ

Vibromasajul este una dintre cele mai plăcute metode de slăbit si anticelulitice, recomandat în mod special pentru eliminarea celulitei și reglarea metabolismului. Este ideal de asemenea pentru alinarea durerilor musculare după efectuarea unui efort deosebit.

 

Masajul anticelulitic este cunoscut ca o metodă străveche de eliminare a celulitei. Vibromasajul presupune aplicarea tehnicilor de masaj anticelulitic asupra mușchilor și țesuturilor afectate de celulită cu ajutorul unui apparat cu capete interschimbabile, în funcție de necesități și zone. Presupune tehnici de masare aplicate automat – mișcări oscilatorii ritmice, cu presiuni intermitente, ale căror efecte sunt cu mult mai profunde decât în cazul unui masaj obișnuit. Această formă de vibromasaj este extrem de eficientă țn combaterea și prevenirea celulitei, chiar și în cele mai grave stadii.

Vibromasajul înseamna vibrații, legănare, fricționare, frământare și presare – toate realizate mecanic cu un aparat de vibromasaj . Mai exact, un sistem de vibrații care “arde” grăsimile. Masajul anticelulitic acționează direct asupra țesuturilor afectate de celulită, stimulează suplețea și elasticitatea pielii prin activarea și accelerarea circulației sângelui.

Efecte vibromasaj:

  • Eliminare celulita
  • Tonifiere musculatura si epiderma
  • Atenuare senzatie de picioare grele
  • Imbunatatirea circulatiei sangvine
  • Combaterea oboselii
  • Vindecarea migrenelor si cefaleelor
  • Cresterea nivelului de endorfine si a starii de bine.

Contraindicatii vibromasaj: Nu este recomandat tratamentul cu vibromasaj in cazurile persoanelor care prezinta varice.

 

MASAJUL CU BEȚE DE BAMBUS

Pentru asiatici, bambusul este o plantă excepțională care readuce liniștea, alinarea și simplitatea. Suplă și robustă, tija de bambus este un accesoriu de masaj excelent, pentru că accentuează puterea mișcărilor efectuate de maseur.

Masajul cu bețe de bambus se poate face pe tot corpul, pe o anumită parte a corpului (tălpi). Bețele de bambus sunt special netezite și au diverse dimensiuni, pentru a putea fi folosite la masarea diferitelor părți ale corpului.

Scopurile principale ale masajului cu bambus sunt de a relaxa organismal, având efecte de stretching și calmare, reactivând metabolismul, dar mai ales pentru tratarea celulitei. Masajul cu bambus este unul viguros, cu caracteristici de reactivare, stimulare a sistemului limfatic și a circulației sanguine, eliminarea toxinelor și combaterea stresului.

După o ședință de masaj cu bețe de bambus, trupul va fi plin de vitalitate, spre deosebire de masajul de relaxare, care are doar efect detensionant. Acest tip de masaj are numeroase efecte: anticelulitic, drenant, tonic, detoxifiant și energizant. Practicat cu regularitate, masajul cu bețe de bambus subțiază silueta, fluidifică circulația sângelui și înlătura tensiunea la nivel cervical și lombar.

BENEFICII

  • Netezirea și fermitatea pielii;
  • Tonifiere și lifting coporal;
  • Micșorarea circumferinței corporale și accelerarea dispariției grăsimilor;
  • Diminuarea sau dispariția celulitei, în funcție de gradul de celulită și de frecvența ședințelor;
  • Îmbunătățirea aspectului vergeturilor;
  • Detoxifierea organismului;
  • Drenaj limfatic;
  • Intensificarea microcirculației;

 

MASAJ DE RELAXARE

Un organism mai sănătos, un sistem imunitar puternic, o piele fină şi fermă. Masajul ar trebui să devină o practică curentă în viaţa de zi cu zi. Efectele sunt imediate – durerile fizice sunt calmate, iar relaxarea şi optimismul te învăluie!

Programul încărcat nu este deloc o scuză pentru a lăsa pe altădată şedinţa de masaj. Şi pentru că nu există o cale mai bună de relaxare atât a trupului, cât şi a minţii, savurează din plin atingerea plăcută şi aromele ispititoare.

Masajul de relaxare prin manevrele lui lente poate decontractura musculatura, detensiona nervii, destinde creierul și elibera contracturile articulare. Ritmul lent, manevrele superficiale și o atmosfera placută te fac să îți abandonezi corpul și mintea, să te lași purtat de o melodie bine aleasă. După o ședință de masaj relaxant ai senzația cț ai dormit o noapte întreagă, ești destins, uiți de oboseală, corpul nu mai este așa greu, iți regăsești forța de a merge mai departe.

 

MASAJ ANTICELULITIC

Masajul anticelulitic are drept scop îndepărtarea celulitei și complexelor pe care aceasta le aduce cu sine. Dintre remediile naturale, masajul ocupa un loc central, și o cale care nu ar trebui evitată.

Trebuie spus de la bun început că masajul reprezintă una dintre cele mai bune metode de a scăpa de celulita care poate apare pe abdomen, coapse, fese, uneori pe brațe și în alte locuri de pe corp. Medical, aspectul de „coajă de portocală” este determinat de o acumulare locală de grăsimi, apă și toxine la nivelul țesutului adipos, în diferite stadii avansate și mai puțin avansate. Manevrele specifice acestui tip de masaj se combină și cu drenajul limfatic local și astfel se micșorează stratul de grăsime, surplusul de apă și toxinele, determinând o mai mare detoxifiere locală.

Efectul este amplificat prin folosirea cremelor și altor produse anticelulitice cât și a unei tehnici de împachetat, care dau un nou profil corpului. Pentru un efect cât mai îndelungat al înlăturării celulitei, masajul trebuie însoțit și de alte activități, cum ar fi: alergarea în aer liber, mișcări aerobice și de fitness, programe de exerciții specifice anticelulitice, un regim alimentar specific de detoxifiere și o dietă adecvată.

 

MASAJUL CU VENTUZE

Metoda aplicarii ventuzelor are cateva mii de ani vechime. Texte indiene și tibetane o mentioneaza alaturi de masajul clasic și metoda fricționarii pielii ca fiind de bază între terapiile vechi ayurvedice. Ventuza de cauciuc poate fi ușor manevrată și are efecte deosebite în masajul anticelulitic. Această metodă acționează asupra țesuturilor, circulației sanguine și ajută la eliminarea toxinelor. Ventuza de cauciuc dă rezultate bune în reducerea aspectului de coajă de portocală a pielii și în eliminarea depozitelor de grăsimi.

Pentru intensificarea acestui tratament, după masajul cu ventuză se poate aplica pe pielea tratată cremă special reductoare, gel, ulei anticelulitic și se înfoliază partea tratată, 15-20 de minute.

 

Ce ne spun semnele de sub ventuze?

  • Semne violet-închise: alimentare sanguină insuficientă și circulație redusă a sângelui, staze sanguine.
  • Semne violete cu pete: răceala se răspândește și stază sanguină.
  • Semne mici de culoare violetă de intensități diferite: stagnare circulatorie.
  • Semn roșu aprins: insuficiență sanguină, temperatură.
  • Semn de culoare roșu închis: hiperlipidemie, temperatură ridicată.
  • Dacă pacientul are senzația de febră, o căldură care se extinde și apoi confort, e o senzație normală.